1

Când educații devin fanatici

Faptul că pornesc un articol de la titlu este un caz izolat pentru mine. De obicei, ca să dai un titlu bun câtorva rânduri scrise oareunde, trebuie să așterni gândurile înainte de titlu. El vine apoi dintr-o compilație de gânduri care duc la o conluzie demnă de a reprezenta ideile din text.

De data aceasta însă, am plecat direct de la titlu pentru că mi-a dat seama că asist la un moment cumva inexplicabil, pe care mi l-am rezumat în cele patru cuvinte scrise cu litere mari mai sus. Educații devin fanatici. Într-o lume paralelă.

Viața satului

Cu mai bine de o săptămână în urmă mă aflam într-o pensiune în Vadul Crișului. Mi-am petrecut aproape patru zile din săptămână acolo. Am avut cu mine laptop și stick de net, telefon cu semnal precar, dar cu Wi-FI la discreție, televizor în cameră, însă fără sonor bun, televizor în sala de mese, dar mai tot timpul oprit și activitate intensă începând de la 08:00 dimineața până după 00:00 noaptea. Timp pentru mine prea puțin.

Deși am avut n metode de a mă informa, am fost rupt de lume. Singura mea tangeță cu exteriorul, și care-mi amintea că avem o campanie electorală în plină desfășurare, era un poster cu Victor Ponta, lipit stratetgic pe un stâlp în care dădea ieșirea din curtea pensiunii. N-am avut timp să deschid laptopul decât într-o seară când am consultat un e-book, televizorul a mers în prima noapte o jumătate de oră pe un music channel, telefonul a fost cu mine doar pentru a face fotografii.

Am fost rupt de lume pentru că n-am avut timp să citesc presa, să stau pe rețelele de socializare sau să dezbat ceva la telefon.

Când am ajuns în Cluj și m-a lovit pleiada de informații, mi-a dat seama destul de repede că am trăit câteva zile din viața unui om de la sat. Rutina lui zilnică începe pe la 05:30, după cum bine puncteză Roxana aici, și se termină undeva după lăsarea întunericului când, mai mult ca sigur, își pune în ordine lucrurile pentru ziua următoare și imediat după adoarme.

viata la tara

Internetul, o lume paralelă

Informația înseamnă putere, însă oamenii de la sat n-au timp să se informeze. De aici și superioritatea nostră, a mediului urban, față de ei, cei din mediul rural. Iar când au timp de informare, iau ce li se dă. Nu știu să facă o analiză cantitativă sau calitativă a informației. Pentru că nu i-a învățat nimeni. Pot face diferența între bine și rău, dar în lumea noastră a face diferența între bine și rău nu mai e de ajuns, acum trebuie să știm a diferenția realitatea de ficțiune.

Mulți dintre ei n-au multe clase, dar au o inteligență nativă ca a lui Moromete. Cumulată cu experiența de viață, cred că pot băga liniștiți în buzunar un trainer de dezvoltare personală. Dar cine să-i asculte? Noi, care îi etichetăm din start ca fiind idioți, proști, needucați? Și pentru ce? Că au altă opțiune (să zicem politică) față de a noastră, cei care suntem conectați 24 din 24 la internet?

Eu cred că le datorăm scuze de două ori. O dată pentru că suntem prea orbi să vedem că sătenii sunt o masă de manevră, și încă o dată pentru că nu facem nimic pentru ei sau copiii lor. Înainte de a cere, află dacă ai de unde primi. Câți și-au luat timp liber să străbată un sat ca să explice unui bade de ce e bine cum cred ei că e bine, și nu cum crede el? Inițiativele ONG-urilor pentru democrație se rezumă, în mare, la proiecte scrise și implemenate din birou.

Viața satului n-are pauză de stat pe rețele sociale, iar internetul e o lume paralelă. Și noi, din bula noastră, nu vrem să înțelegem asta nicicum. Alții, care fac cărțile, au înțeles asta demult.

Nu prea mai avem frică de nimic, nu prea mai suntem motivați să facem uz de bunul simț care tind să cred că, în fapt, el e al șaselea simț. Dacă am putea, am declanșa o bombă în primul sat care ne apare în cale. Înjurăm, jignim, dăm palme. Ne simțim îndreptățiți să le facem pe toate.  Motivul: unii au o altă opțiune (să zicem politică) față de a noastră și noi nu știm sau nu vrem să respectăm asta.

Noi, educații, am devenit fanatici iraționali. Și oricâte selfie-uri ne-am face, n-o să vedem dincolo de egourile noastre de orășeni prost educați.

Marian Hurducaș

One Comment

  1. Pai unui chirurg care nu s-a informat cum Sa faca un transplant ii Dai bisturiul sa-ti opereze copilul? Sau ii revoci licenta? In cazul fermierilor ce au “alte trebi” decat informarea si analiza, de ce Sa le Dai viitorul copiilor in maini?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *