3

Un telefon pierdut și-o lecție de viață. De ce am ieșit la vot

if we shake they fall proteste colectiv marian hurducas

Urmează un articol neobișnuit, care deși are un ușor iz tehnologic, subiectulul e diferit, ba chiar vizibil legat de politic. Nu obișnuiesc că abordez astfel de detalii, dar experiența asta merită împărtășită și morala ei la fel.

După cum spuneam și pe Facebook acum câteva ore, m-am trezit azi în fața normalității și, spre surprinderea mea, după aproape 30 de ani de viață, nu am știut cum să reacționez. Literalmente m-am trezit în fața ei, nu e doar o metaforă.

Povestea lungă pe scurt e așa: unul dintre noi, cei din agenție, și-a pierdut telefonul de serviciu noaptea trecută. În aceeași noapte, la câteva ore distanță după incident cineva ne anunța deja că are telefonul, ne explica cum a dat de noi și cerea detalii despre cum ni-l poate înapoia.

Eu vs Normalitate. Actul 1

După mai bine de o lună intensă de muncă în agenție, fără vreun final de săptămână sau alte momente libere, în sfârșit au apărut în calendar două zile de weekend care nu au anunțat nimic important de făcut, cel puțin nu mai mult de câteva mailuri sau fișiere de verificat ori corectat. Ușor relaxat fiind, am adormit pe canapea… uitându-mă la TV. Ceea nu mi s-a mai întâmplat din Cretacic. Nu știu când am făcut-o, cred că a fost înainte de ora 00:00, dar știu sigur că m-am trezit pe la 11:00 și primul lucru pe care l-am făcut, evident, m-am uitat la notificările din telefon. Printre ele se afla un mesaj privat pe pagina de Facebook a agenției care zicea așa:

Buna seara. Cu doamna Isculescu as dori daca se poate. I-am gasit iPhone-ul in Parcul Mare, zacea langa o banca si l-am luat. Am venit acasa si l-am dus la un prieten incercand sa-l deblocam ca sa stim pe cine sa contactam. Dupa, am vazut la Medical ID Icsulescu Necktie si am incercat s-o gasim, dar nu a fost nimeni cu acest nume. In final am gasit agentia. Va rog sa-mi spuneti unde sa ma duc ca sa-l pot returna domnisoarei. Daca se poate nu maine caci nu sunt din Cluj, dar in restul zilelor oricand sunt disponibil.

Am făcut ochii câte cepele. Nu-mi venea să cred ce citesc, așa că-l mai iau o dată la lecturat. Citisem bine prima dată. Îi răspund, îi spun cine sunt și cum poate da de mine, și aștept. Între timp observ că aveam un mesaj lăsat pe contul meu Facebook, de pe un alt cont, care aștepta aprobare. Eram anunțat că telefonul a fost pierdut și că trebuie să-l blochez. Deci povestea se cofirma.

Eu vs Normalitate. Actul 2

De reținut că n-am simțit nicio secundă un sentiment de neliniște sau panică.

În așteptarea unui răspuns de la Găsitor, m-am apucat de-o cafea, mi-am aprins o țigară și m-am uitat în aplicația Find my iPhone să văd pe unde e telefonul, dar cum nu era conectat la internet, nu-i puteam lua urma.

Apare mesajul de la Găsitor. Îmi lăsase numărul lui de telefon pe care-l apelez în secunda 2. Îmi răspunde un băiat ușor încurcat de context, îmi explică că telefonul e la el, că el nu e din Cluj, dar ajunge în oraș mâine. E din Luna de Sus, sat aflat la 15 km de Cluj, cum mergi către Oradea. Îl asigur că merg eu să ridic telefonul, stabilim locul de întâlnire, îi mulțumesc, îi spun că ajung la el cam într-o oră și jumătate, și, pentru că mă rodea curiozitatea așa de tare, îl întreb:

– De ce ni-l dai înapoi?

– Știți, nu e un telefon de 2 bani. Cum să nu-l înapoiez?

Am făcut puțin liniște, am evaluat rapid telefonul bine întreținut, iPhone 6 de 64GB, am tras linie și am ajuns la aproape 400 de euro. În agenție nu avem cele mai scumpe gadgeturi, dar nici cele mai ieftine. Problema nu e musai valoarea lor, ci că dacă unul devine nefuncțional, avem dificultăți notabile în a ne duce proiectele la bun sfârșit. Am experimentat asta când ne-a fost spart biroul sau când, recent, unul dinte laptopuri a luat-o pe arătură.

Într-adevăr, telefonul nu era de 2 bani, dar nici nu i-ar fi stricat banii ăștia. Și chiar dacă-l blocam prin iCloud, tot rămânea cu niște bani de buzunar vânzâdu-l pentru piese de schimb. Aia era și ideea în care am lansat întrebarea, că valoarea lui e măricică, deci mă așteptam să fi fost invers, să nu mai fie niciodată găsit. Răspunsul lui m-a făcut confuz, nu am știu cum să continui discuția așa că am dat o explicație despre cum că telefonul e asigurat, dar fiind telefon de serviciu, informațiile de pe el erau mai importante decât aparatul în sine. I-am mulțumit încă o dată și l-am asigurat că ajung la el în aproximativ 90 de minute.

Eu vs Normalitate. Actul 3

M-am gândit mult la gestul Găsitorului. În România pe care toti o blamează, asta e încadrată la capitolul “minuni de la Dumnezeu” și ar fi fost încă un argument pentru o cărămidă-n plus la ceva biserică, nu la capitolul normalitate. I-am vizualizat profilul de Facebook și am dedus că băiatul nu are mai mult de 17 ani. Repet, 17 ani! La 17 ani eu eram barman în timpul săptămânii și DJ în weekend, aveam cu totul și cu totul alte preocupări decât cele civice. M-am simțit puțin rușinat când am ajuns la concluzia asta.

După cum promisesem, am ajuns în Luna de Sus în cele 90 de minute. L-am sunat, mi-a refuzat apelul și m-a sunat el înapoi în câteva secunde. I-am explicat unde m-am oprit, ce văd în jur, și că-l aștept acolo dacă e în regulă pentru el. A zis că știe unde sunt și că ajunge la mine în 5 minute. Am oprit motorul, am ieșit din mașină, mi-am aprins o țigară din care am apucat să trag doar de trei ori, că băiatul era deja în fața mea. Mă uit la un tip de cel puțin 1.80m, ușor timid, care tocmai își băga căștile de la iPhone-ul lui în buzunar. Mă salută și fără alte povești îmi înmânează telefonul care avea cartela pusă în husă. Inevitabil, îl întreb cum s-a petrecut totul, când l-a găsit și cum a dat de noi, pentru că telefonul avea toate căile de acces blocate.

iphone 6 64bg necktie agency

Mi-a explicat că a găsit telefonul pe bancă, în Parcul Central, cu fața în sus, pe la ora 01:40. Cam la câteva minute după ce posesorul și-a dat seama că nu mai e la el. A continuat, spunându-mi că a scos cartela din el ca să o acceseze cu alt telefon, dar fiind nano sim nu a putut să-și ducă planul la bun sfârșit. Asta explică de ce colega mea a dedus că e furat, pentru că nu mai suna.

Ideea e că Găsitorul voia să afle pe cine putea anunța din agendă că telefonul e la el, în siguranță. Pentru că faza cu cartela nu a mers, și-a sunat un prieten cu noțiuni tehnice mai solide decât el ca să deblocheze telefonul. Asta se întâmpla la mică distanță de momentul în care a găsit aparatul, adică tot noaptea. Pietenul său mai priceput nu a reușit să intre în telefon și nici cartela nu au putut s-o folosească, era și ea blocată prin codul PIN. Dar și-au dat seama că există un feature în telefon care le poate oferi informații: Medical ID! Nu cred că m-aș fi gândit la asta nici într-o mie de ani… Orișicum, aici au găsit indicii pentru că scria Icsluescu Necktie. Au căutat numele pe Facebook, dar nu l-au găsit. Apoi au căutat Necktie și au ajuns la noi, pe pagina de Facebook a agenției. Au făcut matching-ul cu logo-ul din dreptul numelui Necktie Agency și cu cel imprimat pe husa telefonului, și cred că așa s-au convins că au ajuns unde trebuie.

Eu vs Normalitate. Morala

Efectiv sunt impresionat de efortul pe care l-a depus Adi, pentru că așa-l cheamă pe Găsitor, ca să ajungă la noi. Efort depus în timp ce eu dormeam, fără să știu că a existat la un moment dat o problemă care mă privește în mod direct, și pe care el mi-a rezolvat-o deja.

Adi are 17 ani, după cum bine bănuisem. Nu a așteptat nicio recompensă. L-am întrebat cum pot să mă revanșez pentru fapta lui și mi-a răspuns fără ezitare:

– Oameni suntem, și dacă suntem oameni și ne comportăm ca atare… nimic.

Din nou, am fost foarte încurcat de răspunsul lui. L-am salutat, mi-am stins țigara care abia ajunsese la jumătate și am plecat direct către secția de votare, deși pentru prima dată în toată cariera mea de votant, m-am gândit să zic pas de data asta. De ce am făcut asta?

Pentru că un puști de 17 ani mi-a dat o lecție de viață și m-a pus în încurcătură de două ori într-o oră și jumătate. Am trăit un gest de normalitate și nu am știu exact cum să mă comport în fața lui. Ceea ce e trist, cu atât mai mult cu cât scriam acum ceva vreme despre normalitate și cum pentru unii a devenit model de business. Adi s-a comportat normal. A găsit ceva ce nu-i aparție și a făcut tot posibilul să-l înapoieze. M-a scutit de sentimentul de neliniște sau panică, nu m-am simțit nicio secundă nesigur, ba chiar m-a făcut să mă simt mai în siguranță și mai încrezător în România. Mi-a dat încă un motiv în plus să mustrez oamenii care vorbesc urât despre semenii lor români, despre țară în general și mai ales despre “tinerii din ziua de azi care stau toată ziua cu nasul în telefon și din cauza cărora nu vom mai primi noi pensii.”.

M-am dus direct la secția de votare pentru că m-am simțit rușinat de faptul că am luat în calcul scenariul în care nu merg până acolo, pentru că la noi în Florești campania a fost inexistentă, iar cei care s-au făcut văzuți sunt demni de toată neîncredrea mea. Tot timpul am susținut că dacă vrei să schimbi ceva, începe să aplici schimabarea aia la tine ca s-o vadă și alții, și fix eu era să cad în plasa adversă. M-am simțit responsabil imediat, nu pentru mine, ci pentru cei ca Adi. Ei sunt altfel decât suntem noi, așa cum noi suntem diferiți de generația de dinaintea noastră. Noi nu putem face mare lucru, deși ne dorim asta, pentru că reminescențele trecutului ne fac să obosim, dar putem să pavăm drumul pentru personajul colectiv numit “Adi” care tratează lucrurile normal și care nu așteaptă nicio recompensă în schimb pentru simplul motiv că “e normal să facă lucrurile așa”.

Și în sfârșit am înțeles ce vreau de la șef de companie, localitate, minister sau țară: vreau să(-mi) rezolve problemele inclusiv în timp ce eu dorm, nu doar când sunt ochii pe el, și dacă se poate fără ca eu să aflu de existența lor, chiar dacă mă privesc personal. Cel mult vreau să aflu a doua zi că a fost o problemă, dar să mi se spună că nu-i nevoie să fiu neliniștit pentru că s-a rezolvat deja.

Asta vreau.

Și dacă tu nu ai găsit încă un motiv solid să ieși la vot, cred că Adi și generația lui tocmai ți-au dat unul. Iar dacă o persoană mai în vârsta vă spune că tinerii din ziua de azi sunt groaznici, întrebați-o care e generația care a distrus aproape tot de la Revoluție încoace, și care e cea care încearcă să repare stricăciunile. S-ar putea să se facă linște în încăpere, la mine ăsta a fost rezultatul.

Și aș vrea să mai înțelegem un lucru. Generațiile care vin după noi sunt mai responsabile, mai muncitoare și mai aplecate către acțiuni sociale. Din postura de consumatori… comportamentul lor e extrem de diferit și nu o dată am avut dezbateri cu clienți sau colaboratori pe tema asta. Nu vă speriați de ei, nu-i respingeți, încercați să-i înțelegeți și să investiți în ei timp, efort, bani, educație. Rezultatele ne vor face bine tuturor.

Marian Hurducaș

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *