0

Andreea Vrabie, Pe Bune: Vreau să fac oamenii să gândească cu voce tare

Andreea Vrabie este realizatoare podcastului Pe Bune, parte din Decât O Revistă, de vreo 3-4 ani. Când a început ea să facă asta în România, nu cred că erau mai mult de trei podcasturi. Cu tot cu al ei. E unul dintre veterani, deci.

De-a lungul timpului, până să ajugă să realizeze și producă una dintre cele mai apreciate show-uri de acest gen, a trecut printr-un proces de transformare notabil, aș zice eu.

La un moment dat era consultant în trenduri, iar asta se întâmpla la scurt timp după ce venise de la Londra, locul unde urmase niște studii și lucrase în publicitate. S-a întors pentru că a vut să schimbe ceva. Acum și-a regândit opțiunile și nu se mai concentrează pe asta. Normal, de altfel, pentru că toți ne tocim încercând să producem schimbare în jurul nostru.

Episodul de față e făcut la o săptămână după ce au început să curgă în mod oficial restricțiile. Niciunul dintre noi știa exact de are de făcut. Stabiliserăm interviul cu ceva vreme înainte, dar statul acasă ne-a prins înainte de-a ne întâlni, ceea ce a devenit o problemă pentru amândoi. Suntem de școală veche și, cel puțin profesional, ne asemănăm în câteva privințe. Două dintre ele ar fi etica muncii și realizarea interviurilor față în față, ceea ce prin deducție logică înseamnă teama și refuzul de-a ieși din zona asta de confort și a le realiza la distanță, fără să vezi expresiile de pe fața omului din fața ta.

A fost o provocare, așadar, și pentru amândoi a fost prima încercare de acomodare cu noul normal, acela în care noi ne realizăm interviurile de acasă.

A ieșit o discuție extrem de sinceră. Unii dintre voi s-ar putea s-o găsiți chiar… liniștitoare. Multe lucruri de luat și pus deoparte o să găsiți, iar dintre ele mi-am notat:

– Îmi e greu să-mi amintesc cine eram acum o săptămână (nr. cu o săptămână înainte intraseră în vigoare restricțiile de circulație iar toată lumea se adapta vieții între 4 pereți);
– N-am vrut să realizez eu podcastul, eu am vrut doar să-l produc, nu am crezut că sunt persoana potrivită;
– Interviurile nu devin mai ușoare chiar facă fac asta de niște ani, ba din contră;
– Am pornit podcastul pentru că voiam să aud conversații de care aveam nevoie.
– În 75% din cazuri invitații mei spun după interviu că se simt ca după o sesiune de terapie;
– Cele mai bune idei vin dintr-o nevoie personală;
– Prin podcastul meu vreau să fac oamenii să gândească cu voce tare;
– Fac ceea ce-mi place și consider luxul de a face asta drept succes.

Întreg interviul poate fi ascultat pe:

Apple Podcasts
Spotify
Anchor.fm

sau chiar aici:

Ca de obicei, după ascultare, vă reamintesc că apreciez feedback, mentions în social media și tags în facebook stories sau instastories, subscribe pe Spotify, Anchor.fm și Apple Podcast. Pe Apple Podcast lăsați steluțe și comentarii.

Marian Hurducaș

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *