0

Când și cum alegi să-ți iei produse Apple. Lansarea iPhone 6 la Vodafone (P)

N-am înțeles asta demult, ci acum, recent, la ceva vreme după ce am pus bazele Necktie Agency. Până acum am trecut prin toate fazele întâlnite deja în piață, deci voi vorbi din experiența ultimilor ani. Nu e vorba de un coflict stupid al unui user Apple vs Android sau Windows. E despre argumentarea unei decizii de cumpărare.

De la Nokia 6230i, la Windows 6,5 și apoi iOS

Inițial am respins produsele Apple, deși nu le-am încercat niciodată. Credeam că sunt bucăți de tehnologie, care arată bine, dar care sunt extrem de scumpe prin comparație cu alte produse similare sau mai bune (judecând după specificații; recent am înțeles că nu contează capitolul ăsta). Apoi am pus mâna pe un iPhone 4, care mi-a salvat sistemul nervos. Era undeva prin 2011, aveam deja un smartphone de la HTC pe care rula Windows 6.5, care se mișca decent în condiții normale. În condiții mai vitrege, claca. Și intervenea Nokia 6230i cu care am făcut liceul. Cu acel iPhone 4 pe care l-am folosit în 2011 ca să trec cu bine peste TIFF 2011, mă mai întâlnesc și acum prin casă. Merge. A îmbătrânit, sistemul de operare i-a depășit demult hardware-ul, dar își face treaba decent.

Imediat după episodul TIFF 2011, în care telefonul a făcut față cu brio la avalanșa de task-uri (eram în departamentul de comunicare), am crezut că am intrat în lumea oamenilor cu fițe. Era în regulă să ai un iPhone în mână, dădeai bine, făceai parte dintr-un club select. În definitiv mi se părea normală situația pentru că tot timpul am avut în mână tehnologii de ultimă oră, chiar dacă nu aveam nevoie de ele.

A venit și vremea în care am simțit nevoia de un ecran mai mare. Plecasem din presă, intrasem într-o agenție de comunicare și odată cu asta îmi crescuseră și nevoile. Apple nu mai scotea un telefon al cărui ecran să depășească 4 inci, m-am arătat dezamăgit și așa că am luat decizia să trec pe Android. Am renunțat la el… după 6 luni. Mergea în condiții normale, un apel, o accesare de rețea socială, un mail și cam atât. Dacă-l puneam să facă mai mult, leșina, iar eu aveam nevoie de el ca să-mi pun un business pe picioare.

În primăvară am avut ocazia să revin la Apple și n-am ezitat. Din momentul în care am pus mâna pe iPhone 5, parcă toate problemele mele tehnice au dispărut. Am înțeles că nu aveam încă nevoie de un ecran mai mare, ba chiar mă incomoda în mașină. Nu s-au mai blocat aplicațiile, n-am mai pierdut semnal, n-am mai pierdut mailuri în drafts, ba chiar intrau la timp cele pe care le așteptam, se mișca incredibil de repede iar sistemul de operare parcă îl făcuseră special pentru mine. Îl folosesc zilnic și-l încarc în medie de două ori pe zi. Vorbesc extrem de mult la el, e tot timpul conectat la 4G și mai nou e activat 24 din 24 blutooth-ul, primesc zeci sau sute de notifcări într-o zi normală de lucru, fac plăți de pe el, creez conținut pentru clienți, coordonez proiecte șamd.

Ce trebuie să reții e că e acolo când am nevoie de el și merge. Pur și simplu merge. Spre exemplu, am avut un proiect pentru un client în timpul căruia foloseam cel puțin 6 aplicații odată și n-a dat niciun semn de oboseală. Dacă ar fi să-i imput ceva, ar fi bateria prea mică și memoria nu chiar generoasă, mai ales dacă faci multe poze și video-uri cu el, dar aceste minusuri sunt un mizilic pe lângă întreaga experiență pe care mi-o oferă.

O viață cu Windows, o lună de research și un MacBook Air mai târziu

Când a venit momentul să-mi schimb laptopul, ei bine, am optat pentru unul produs de Apple. Aveam deja tangeță cu oameni care foloseau MacBook Air sau Pro, care mi-l pezentau ca pe tatăl productivității. Era clar că nu mai voiam Windows, nu mai voiam să își facă update fix când mergeam în prezentări (erau cele mai awkward momente!), nu mai voiam să aștept să execute ce-i spuneam să facă, voiam doar un laptop care să meargă cel puțin la fel de bine ca și telefonul. Și căruia să nu-i instalez sistemul de operare aproape lunar.

Deși știam că vreau un MacBook, mă gândeam că dau mult prea mulți bani pe el, că poate aș putea totuși să-mi iau altecva mai bun și să rămân cu ceva în buzunar, așa că m-am apucat de a mă documenta temeinic timp de o lună. Am dezvoltat chiar și un ritual zilnic. Mi-am sunat prieteni (Robi mi-e martor), am greblat bine site-ul Apple (îl știu din memorie), am asistat la discuții interminabile pe forumuri și am citit reviewuri cât n-am citit o viață întreagă, am testatat  MacBook-urile altora. Verdictul a fost că da, am nevoie de un MacBook Air care să-mi fie alături pentru următorii 5 ani, deci mi-am dublat bugetul pe care eram dispus să-l cheltui pe un laptop inițial și am plasat comanda. În acel moment am înțeles, de fapt, ce făcusem. Făcusem, în mod inconsțient, o investiție cu ajutorul căreia urma să-mi duc agenția la următorul nivel.

Am intrat în posesia lui o săptămână mai târziu. Ne-am împrietenit într-o oră, iar primul lucru pe care l-am observat de când folosesc un MacBook Air e că nu mai am timp mort care să intervină în timpul task-urilor sau între ele. Deloc. Iar de când am făcut update la Yosemite și iOS 8.1, productivitatea mea a crescut simțitor. Să vorbești de pe laptop la telefon, să dai sms-uri sau să-ți continui pe telefon sau tabletă munca începută pe laptop exact de unde a rămas, e o experință priceless. Continuity și Handoff fac din telefon, tabletă și laptop un întreg. Setările pentru Hotspot nici nu mai trebuie făcute. Laptopul vede imediat telefonul, se conectează la el și-mi spune inlusiv câtă baterie are sau cum stă cu semnalul. Cât despre Apple TV… e o extensie binevenită pentru toate, cel puțin pentru mine. Printre altele la care l-am supus, într-o noapte l-am transformat într-un game station cu ajutorul telefonului.

Când și cum alegi să-ți iei produse Apple?

Continuând linia gândurilor anterioare, când îți iei produse Apple, faci o investiție. Fie investești în tine ca să fii mai performant, fie în business-ul tău care devine mai performant prin tine. Produsele Apple nu sunt o fiță, dacă vrei ceva de genul ăsta, ia-ți un Vertu. Sau mai bine un telefon care e strict telefon. Îți iei un produs Apple pentru fiabilitate, experință de lucru, stabilitate, productivitate, design industrial, customer care și mai ales încredere. Încredere că un produs de-al lor pur și simplu merge.

Da, ar fi bine să-ți cântărești atent nevoile și comportamentul înainte să iei o decizie. Eu am ales să testez pe propria piele ca să-mi dau seama de câteva dintre detaliile pe care le-am împărtășit deja cu tine. Într-adevăr, produsele lor sunt scumpe, dar eu le percep ca pe o investiție, nu ca pe un moft.

iphone 6 vodafone

iPhone 6 și iPhone 6 Plus se lansează în această noapte la Vodafone

iPhone 6 de la Vodafone va fi următoarea mea investiție. Urmăresc contextul de câtevea săptămâni și, în sfârșit, se lanseasă în această noapte la:

CLUJ
în Magazinul Vodafone din Piata Unirii, ce va începe din seara zilei de 30 octombrie, la 23:40. Lansarea este marcată de un eveniment special Vodafone. Mai multe surprize au fost pregătite pentru cei care participă, așa ca vă invit alături de mine la lansare!

Poți avea noul iPhone din această seară la prețul de 269E, cu Vodafone RED49! 

TIMIȘOARA
în Store Timișoara, Str. Augustin Pacha nr.2. Lansarea va avea loc în seara zilei de 30 octombrie, la 23:40.

IAȘI
în Retail Store Iași 1, Bdul. Stefan cel Mare și Sfânt. Lansarea va avea loc în seara zilei de 30 octombrie, la 23:40.

BRAȘOV
în Store BV 1, Diaconu Corressi nr.1. Lansarea va avea loc în seara zilei de 30 octombrie, la 23:40.

BUCUREȘTI
în cel mai nou magazin al brandului, situat în Centrul Vechi, pe strada Lipscani nr 27. La parter am înțeles că se regăsesc patru puncte de vânzare, precum și cele mai noi smartphone-uri și tablete, iar la etaj utilizatorii beneficiază de o zonă specială de relaxare, pe care deocamdată pot doar să mi-o imaginez cum arată.

În restul orașelor, noile iPhone vor fi disponibile de mâine, 31 octombrie.
iphone 6 iphone 6 plus precomanda vodafone

precomandă pe vodafone.ro

Prețuri, abonamente, comparații

Din punctul meu de vedere, prețurile celor două noi terminale nu sunt deloc mari. Din vară urmăresc săptămânal ofertele Vodafone în ceea ce privește abomanentele și prețurile terminalelor Apple, și îți spun că în mod sigur prețul unui iPhone 6 de 16 GB, cu abomanet RED 25 pentru 2 ani, este la același nivel cu cel al unui iPhone 5S de aceeași capacitate, preț care pentru modelul deja vechi a fost valabil până acum câteva zile. Practic, dacă ai așteptat să apară iPhone 6 ca să se mai ieftinească iPhone 5S, zic că acum e pont să iei iPhone 6 la preț de iPhone 5S.

Dacă cumva nevoile tale depășesc un RED 25, află că există RED 49.

RED 49 este un pachet special creat pentru cele mai așteptate terminale ale momentului, iPhone 6 și iPhone 6 Plus. Abonamentul include convorbiri și SMS-uri nelimitate în orice rețea națională, 4,5 GB trafic de date, 1.500 de minute internaționale și în roaming, precum și acces pe întreaga perioadă contractuală la TV prin SeeNow și muzică prin Zonga, amebele powered by Vodafone.

Marian Hurducaș

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *