0

Xenia Muntean, Planable: Primul business l-am început din greșeală

Xenia Muntean este CEO Planable. Nu e neapărat cel mai tânăr antreprenor de care ai auzit, dar e pe acolo, aproepe de segmentul ăla. 
E din Chișinău și de câțiva ani s-a stabilit în România, chiar în București, dar via Cluj, unde și-a și dezvoltat business-ul alături de colegii ei, tot din chișinău și ei. Îi știu de când erau mici, vorba aia, de când erau la Spherik Accelerator și ce-i care-i ajutau să-și pună planurile în ordine au dat de mine și mi-au cerut să le fiu mentor. 
Ideea a existat, dar nu și produsul în forma sa actuală și, cu siguranță, nu la valoarea actuală pe care o are.  Planable e evaluat acum la câteva milioane bune de dolari, deși în 2015 nu avea nici măcar siguranța implementării. 
Cum a ajuns Xenia Muntean să pună pe picioare un business în social media, de la ce premisă a plecat, cum a evaluat nevoia pe care a clădit și ce înseamnă, de fapt, un start up luat de la zero, trecut prin toți pașii, inclusiv prin faza în care te gândești “dacă nu iese asta, mâine închidem taraba”.
Bine, dar ce e Planable și ce e atât de special la el? Păi, dacă ești om de agenție, știi ce înseamnă să primești aprobări de la terți pentru o postare pe Facebook, spre exemplu. Trimiți mailuri, dai share la documente, aștepți feedback, modificări, mesaje pe whatsapp etc. Planable fix asta face, elimină toată tevatura care mănâncă nervi și, foarte important, timp. E SaaS, adică software as a service, și are interfață excelent gândită care replică 1:1 platformele pe care le folosești, astfel că toată echipa își poate da seama cum va arăta exact produsul final, care poate fi programat sau publiucat chiar din platformă. Ați înțeles despre ce este vorba? Dați o tură pe planable.io ca să vedeți pe viu de ce branduri precum BMW, Motorola sau Virgin folosesc acest serviciu.
Este un interviu școală, din punctul meu de vedere. Aflații, practic, abc-ul strat-up-urilor. Idei, investiții, hr, pr, marketing, content, campanii, pitch-uri etc. Toate. 
Ideal pentru antreprenori, viitori antreprenori, start-up-eri, marketeri, oameni de comunicare, frelanceri din industrii cretive și puțin mai mult. 

Ca de obicei, după ascultare, vă reaminteasc că apreciez feedback, mentions în social media și tags în facebook stories sau instastories, subscribe pe Spotify, Anchor.fm și Apple Podcast. Pe Apple Podcast lăsați steluțe și comentarii.  

Marian Hurducaș

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *